Prionii sau despre cum se scrie istoria medicinii

Abstract: 

Cercetand un dictionar explicativ vom gasi urmatoarea definitie pentru termenul dogma: “Teză considerată imuabilă și acceptată fără rezervă în orice condiții.” (Nodex, 2000)

Pana de curand, unul din stalpii dogmei biologiei moleculare a fost convingerea că, pentru a sintetiza sau modifica o macromolecula este nevoie de un transfer de informaţie genetica sustinuta de trecerea prin procesul ADN→ARN→proteina. Inerente acestui proces erau codul genetic, transcrierea si translatia sustinute de un complex aparat enzimatic.

Dar descoperirea prionilor, proteinele care pot modifica configuratia spatiala a altor macromolecule fara interventia unui acid nucleic a reusit sa contrazica teza pana atunci unanim acceptata. Un alt argument contra a fost observatia ca nu structura, ci conformatia tridimensionala este cea modificata prin actiunea prionilor.

Important insa este faptul ca prionii au determinat cercetatorii sa regandeasca atat mecanismele ereditatii care ne pun in miscare viata, cat si sfera agentilor infectiosi intrucat aceste molecule proteice pot produce infectii pasibile la adevarate epidemii.

Bolile produse de prioni sunt incurabile si fatale.

Vom urmari in acest articol drumul parcurs de proteina prionica incepand cu anul 1976, anul in care i s-a intuit existenta, pana in contemporaritate.  

Premise:

Bolile prionice sunt poduse de mutaţii ale genei PRNP. În starea ei normală, această genă codifică sinteza unei proteine, PrP, ubicua in organismul uman si animal. PrP are o izoforma, glicoproteina, PrPc, normala (c de la common cell). In urma unei mutatii se formeaza PrPSc, proteina anormala, tot izomorfa  (are aceeasi structura primara),  dar cu altă conformaţie spaţială vezi note *1) (Sc de la scrapie).

Daca proteina normala(PrPc vezi note*2, *3)  are rolul ei bine determinat în celulele nervoase, proteina mutanta are rol distructiv asupra lor.

Asadar prionii sunt macromolecule normale care devin patogene atunci când prezinta o formă anormală. Ei nu sunt sesizati ca non – self de catre sistemul imunitar, prin urmare nu genereaza anticorpi. Rezista la conditii extreme de mediu.

Din categoria bolilor prionice fac parte: Boala Creutzfeldt – Jacob, boala Kuru, sindromul Alpers sau boala  Gerstmann – Straussler – Scheinker (G.S.S)

 

Dezbatere:

6 octombrie 1997. Stanley B. Prusiner de la Universitatea California din San Francisco primeste Premiul Nobel pentru fiziologie/medicina pentru descoperirea prionilor. Reproducem aici un extras din comunicatul InstitutuluiKarolinska din Stockholm: „Prusiner a adaugat prionii pe lista foarte - cunoscutilor agenti infectiosi, incluzand bacteriile, virusurile, fungii si parazitii.”  

Premiul a venit ca un tribut pentru efortul depus de cercetator timp de aproape 30 de ani pentru a demonstra ca agentii patogeni incriminati in encefalopatia spongiforma transmisibila (E.S.T.) sunt lipsiti de acizi nucleici. Tikvah Alper (vezi note*4) a fost prima cercetatoare care a sugerat in anii 60 ca agentul infectios este o proteina, iar Prusiner a continuat demersul ei.

Cercetarile incep in 1982  cand – potrivit unei marturisiri facuta presei – medicul Stanley Prusiner este impresionat de moartea unui pacient prin boala Creutzfeldt – Jakob (B.C.J.).

Descrisa initial de psihiatrii germani Hans Gerhard Creutzfeldt (1920) si Alons Maria Jakob (1923) ca pseudoscleroza spastica, boala este considerata mult timp o afectiune degenerativa a Sistemului Nervos Central (S.N.C) fara etiologie cunoscuta.( Valeriu Rusu inCaietele Vietii Medicale, 1997)

Dar ulterior mai sunt identificate doua boli care favorizeaza cercetarea.

Prima, denumita Scrapie/La tremblante de mouton (vezi note*6) si descrisa la oi, dar transmisibila, va deveni model experimental. 

La fel si a doua, inrudita cu B.C.J. si cu scrapie, boala Kuru, cuvant ce inseamna frison in limba tribului Fore din Noua Guinee, descoperita de un alt laureat al Premiului Nobel, Daniel C. Gajdusek. (vezi note *5)

In toate cele trei boli anterior - mentionate germeni de origine necunoscuta manifesta rezistenta la factori fizici sau chimici care ar fi asigurat o sterilizare eficienta in cazul oricarui alt agent patogen.

Datorita asemanarii dintre ele, cele trei boli sunt definite in anii 60 ca encefalopatii subacute spongiforme transmisibile manifestate prin: evolutie lenta (subacuta), leziuni la nivelul tesutului nervos, creierul cu aspect de burete (sponge) si caracter transmisibil. Agentul etiologic, imposibil de izolat.

Acesta este contextul in care S. Prusiner isi incepe demersul stiintific: potrivit declaratiilor mass – media parvenite din acea perioada, in 1982 cercetatorul reuseste sa obtina probe biologice/extras din creier de hamster injectat anterior cu produs patogen recoltat de la oile infectate cu Scrapie. (The prion disease, 1995, in Scientific American). Proba este supusa analizelor de laborator si concluzia este surprinzatoare: agentul infectios al bolii Scrapie nu contine acizi nucleici si structural este o proteina hidrofoba (PrP) care se acumuleaza la nivelul S.N.C. al animalului rezistand proteolizei ce distruge in mod normal celelalte macromolecule.

Si pentru ca produsul obtinut trebuia sa poarte un nume, Prusiner anagrameaza sintagma proteinaceus infectious particle rezultand  termenul prion.

Primeste sprijinul cercetatorului Bruno Oesch de la Universitatea din Zurich care demonstreaza tot in celula hamsterului prezenta genei care codifica prionul si o evidentiaza la toate mamiferele studiate, inclusiv omul.

Cu ajutorul lui Ronald Barry descopera ca PrP dispune de doua izoforme, doua conformatii:

PrPC (normala, sensibila la actiunea proteazelor) si PrPSc (patogena, rezistenta la proteoliza, dar si la factori denaturanti, chaotropici).

...

Sursa http://www.paginamedicala.ro/articole/Prionii-sau-despre-cum-se-scrie-istoria-medicinii_256/

  • consiliere
  • test9

Legaturi Utile

Urmareste-ne